Violul sau cum in umbra ignorantei cresc orori

Violul sau cum in umbra ignorantei cresc orori

Despre viol, abuz, molestare nu prea se vorbeste. Ma refer la discutii serioase. Discutii care sa arate empatie fata de victime, care sa problematizeze, care sa duca poate spre actiuni care sa incerce sa schimbe ceva la nivel social. De obicei, referirile la acest subiect sunt cu titlu ‘informativ’, pe un ton impersonal, niste notificari in cadrul stirilor de la ora 5.

Este poate firesc sa fie un subiect evitat, caci nu este usor de digerat. Este inconfortabil, neplacut si este mai simplu sa ne prefacem ca nu exista. Trebuie sa marturisesc ca la randul meu, multa vreme ma gandeam ca situatiile de acest gen se intampla rar, in medii defavorizate, ca sunt mai curand exceptii. Apoi, pe masura ce am devenit mai deschisa sa ascult, am aflat intamplator diferite povesti, unele chiar de la persoane apropiate. Am inceput sa lucrez ca terapeut si am aflat si mai multe. Si am realizat ca nu sunt exceptii. Sunt nenumarate cazuri de femei (in general) care au fost hartuite, abuzate, molestate sau violate. Femei din familii bune, care locuiau in zone bune, care poate au trait cumva mai departe si despre care nu ai zice cand le vezi ca au trecut prin asa ceva. Au un job, par ok, poate au si o familie. Dar in spate, va asigur, sunt rani care nu vor fi inchise pe deplin niciodata.

Sursa: Pinterest.com
Sursa: Pinterest.com

Forme de abuz
Abuzul sexual ia foarte multe forme, dincolo de ceea ce ne gandim in general ca inseamna viol. In engleza exista termenul de “sexual assault”, care s-ar traduce ca “agresiune sexuala”. Definitia este urmatoarea: “orice tip de contact sau comportament sexual care are loc fara consimtamantul explicit al receptorului. In definitia de agresiune sexuala intra activitatile sexuale precum act sexual cu forta, sodomie cu forta, molestare, incest, atingeri cu conotatie sexuala si tentative de viol.”* Tin sa specific aceasta definitie mai larga, pentru ca spectrul abuzurilor sexuale este mai amplu decat realizam uneori.
Din pacate, desi victimele raman cu “urme” la nivel psihic, desi traiesc cu neplacere, furie, scarba, umilinta, teama anumite momente, adesea le trec cu vederea, pentru ca li se pare ca totusi nu a fost vorba de ceva “suficient de grav” (cum ar fi un viol, un act sexual neconsimtit). De aceea as vrea sa enumar totusi o lista a ceea ce consider ca fiind abuzuri sexuale, pentru ca persoane care au trecut prin asa ceva sa stie, daca au vreun dubiu, ca aceste lucruri, desi se intampla prea des, nu sunt normale, nu sunt “usoare”, genereaza durere, pot lasa traume si nu trebuie trecute cu vederea:
hartuire, diverse apostrofari cu conotatie sexuala
atingeri cu conotatie sexuala (acele situatii pe care unii le trateaza ca fiind nesemnificative, cum ar fi atingerea de catre un strain a sanilor, a feselor, pipaieli “accidentale” pe strada sau in mijloace de transport in comun)
intalnirea cu exhibitionisti care isi expun organele sexuale in locuri publice.

Mai este o gama de abuzuri care in general “se adreseaza” copiilor:
atingeri secrete, confuze, nedorite, cu precadere in zona organelor genitale, facute de catre straini, vecini, “prieteni” de familie sau chiar rude, adulti care isi expun organele sexuale in fata copiilor si ii indeamna/ademenesc/obliga sa le atinga, adulti care dorm in pat cu copii ii pipaie sau se excita in compania lor.

Astfel de abuzuri, mai ales daca au loc la varste fragede, creaza adesea o stare de nesiguranta si confuzie, atat atunci cand se intampla, cat si la varste mai inaintate, cand copiii, deveniti adulti, au reprimat poate amintirea, desi urmarile ei (trauma, rusine, teama) exista inca.

Care sunt urmarile?
Ce se intampla cu victimele? Din pacate adesea tac. Multe dintre ele nu povestesc prin ce au trecut din teama de a fi judecate sau de rusine. Sau si mai grav, povestesc si nu sunt crezute sau actul este trecut cu vederea, ca si cum nu ar fi ceva prea serios. Astfel de situatii creaza o presiune uriasa asupra victimelor, care se simt insingurate, izolate, ca nefacand parte din lume.

Adesea victimele unui viol au un sentiment de lipsa a contactului cu realitatea sau de disociere. Acest lucru poate perturba profund viata si relatiile. Ele pot incerca sa izoleze evenimentul traumatic, dar raman cu sentimentul ca nu mai sunt intregi, ca nu mai traiesc cu totul. Adesea manifestarile lor pot parea calme, dar asta nu inseamna ca nu sufera. Dimpotriva, poate fi un semn al unui mecanism de aparare- un fel de “impietrire” a emotiilor, pentru ca, daca ar fi sa simta tot ce le vine sa simta ar fi devastator. De aceea in terapie se pot intalni persoane care povestesc cu aparenta detasare despre ororile traite si pot trece luni sau chiar ani pana sa poata sa planga pentru ce li s-a intamplat. In astfel de cazuri, faptul ca pot plange, oricat de dureros ar fi, este un semn ca au mai facut un pas spre vindecare.

Sursa: Pinterest.com
Sursa: Pinterest.com

Pot exista reactii somatice cum ar fi insomnii sau tensiuni musculare. Urmarile din punct de vedere emotional cuprind anxietate crescuta, o stare de alerta, iritabilitate, sentimente de furie, vinovatie, rusine, depresie etc.

Impactul unui viol se rasfrange profund si in sfera relatiilor interumane, mai ales a celor de cuplu. Abuzurile sexuale si violurile, desi implica sexualitate, nu au nimic de a face cu ceea ce ar trebui sa insemne aceasta- cu intmitate, caldura, apropiere, comunicare etc. Sa ne intelegem, nu este vorba nici macar de dorinta din partea violatorului ci de violenta, ura, furie, dorinta de putere si de a distruge. In urma unui viol sau abuz, tot ce ar trebui sa insemne sexualitate ajunge sa fie contaminat de ceea ce am enumerat mai sus. Astfel, pentru victime va fi foarte greu sa aiba o viata sexuala normala sau sa aiba incredere intr-un partener. Situatia este si mai grava cand abuzatorul a fost o persoana cunoscuta; astfa face ca victima sa isi piarda increderea in sine si in capacitatea de a alege persoanele apropiate.

Din pacate, pot aparea atitudni de auto-invinovatire. Acele intrebari incepand cu “daca”- daca plecam mai devreme, daca o luam pe alt drum, daca faceam sau nu faceam nu stiu ce lucru. Uneori societatea are tendinta de a gasi un anume context violului si implicit o anume vina victimei. Ce cauta acolo? De ce era imbracata provocator? etc. S-a mai mentionat lucrul acesta, dar tin sa il spun si eu: nu exista justificare sau context pentru viol. Nu exista vreo ratiune pentru care “pedeapsa” pentru o fusta scurta de exemplu sa fie un viol. Astfel de ganduri apar in buna parte din teama societatii de a privi lucrurile in fata. Ne ingrozeste ca se pot intampla astfel de lucruri si ne este mai usor sa credem ca este 100% in puterea noastra sa le evitam. Daca respectam anumite retete suntem feriti, iar daca s-a intamplat o grozavie, inseamna ca “ceva, ceva tot a facut victima sa provoace asta”. Nu este asa! Ar fi poate mai simplu, insa uneori se intampla lucruri cumplite fara sa putem face nimic sa le evitam. Sa negam acest lucru, inseamna doar sa adancim raul, sa ii dam putere se creasca la umbra ingorantei noastre.

Un alt motiv pentru autoblamare este nevoia de a putea face sens din ceva de neinteles si de neacceptat. De aceea, unele victime ajung sa creada chiar ele ca pe undeva au meritat ce li s-a intamplat. Pentru ca asa lucrurile au macar o explicatie, fie ea si una stupida sau nedreapta.

De aici apar tendinte autodistructive-daca eu am provocat asta, merit sa fiu pedepsit(a). Asfel, pot sa traiasca crezand ca nu ca nu merita ceva bun-sa fie fericite, iubite etc. In schimb, pot sa se angajeze in actiuni periculoase, sa consume droguri sau alcool peste masura, sa se automutileze sau chiar sa se sinucida.

Ce se poate face?
Din pacate lucruri groaznice se intampla. La nivel de societate trebuie facute multe ca sa putem preveni cat mai mult abuzurile. Dar acesta este un subiect prea amplu, dificil si care nu face tema prezentului articol.

As puncta insa cativa din factorii care pot face situatia mai suportabila celor care au fost victimele unui abuz sau viol.

Aceste persoane au nevoie sa poate vorbi despre asta, sa ii aiba pe cei dragi alaturi, sa nu fie judecate sau invinovatite. In egala masura insa victimele au nevoie si de spatiu, sa nu fie fortate sa vorbeasca sau sa povesteasca mai mult sau mai curand decat pot.

Conteaza ca atitudinea celor cu care interactioneaza inca din primele momente de dupa trauma (politisti, personal medical etc.) sa fie una suportiva si plina de intelegere.

Cei din jur trebuie sa aiba rabdare, sa le dea timp pentru vindecare. Nu exista un termen anume prescris pentru asta si sa se forteze sa accepte ce s-a intamplat mai repede decat sunt capabile sa o faca, nu ajuta cu nimic.

Victimele abuzurilor au nevoie de compasiune, insa nu de mila. Nu au nevoie sa fie aratate cu degetul, sa fie tratate ca niste fiinte bolnave, hiper-protejate etc., deoarece acest lucru le va accentua sentimentul de neputinta si de neincredere in propriile forte.

Desigur, ceea ce am spus aici este foarte schematic. Vindecarea este mai grea si mai complexa decat pot spune in cateva randuri. Ma gandesc ca toate cazurile despre care am aflat, au fost totusi ale unor persoane care au avut curajul sa vorbeasca despre trauma lor, macar pentru a se descarca, daca nu pentru a incerca sa se vindece. Nu stim cate victime sunt care nici macar nu spun vreodata cuiva despre durerea lor, care nu au suficienta incredere in sine sau sprijin din afara pentru a lupta, care sufera in tacere si pentru care viata inseamna, la nivel emotional, subzistenta. Pot doar sa sper, ca vorbind despre astfel de lucruri “tabu”, societea se va schimba, macar putin. Ca vom da mai multa atentie educatiei la nivel de societate si modului in care sunt crescuti copiii, pentru ca atunci cand ajung adulti sa nu devina abuzatori. Ca victimele abuzurilor nu vor fi revictimizate prin atitudinea indiferenta sau ostila a celor din jur. Ca vor avea curajul sa vorbeasca, sa lupte pentru ele, sa se iubeasca, sa recladeasca in interior ce a fost distrus.

*http://www.justice.gov/ovw/sexual-assault

Psihoterapeut Marana Papagheorghiu

1 COMENTARIU

  1. Bună!

    Îți mulțumim pentru participarea în faza inițială a campaniei ”NU înseamnă NU”!
    Articolul tău a însemnat mult pentru noi, dar suntem siguri că a făcut diferența pentru cel puțin o persoană care avea nevoie de încurajare!

    Suntem gata să facem următorul pas în campania noastră, și avem nevoie de ajutorul tău:

    Vrem să construim o comunitate online, pentru ajutorul și susținerea victimelor violenței sexuale. Vrem să alcătuim acolo grupuri de suport private, unde victimele să poată să fie ascultate și susținute.

    Dacă ne ajuți, acesta este doar primul pas, pentru că din această comunitate și prin ajutorul articolelor tale, vom reuși să ajungem la acele persoane care sunt gata să se întâlnească cu noi față în față, și să ne povestească experiența lor: primul grup de suport pentru victime, cel pilot, va fi în București.

    În acest scop am pregătit o serie de teme de interes pentru public și victime, cu informații concrete despre care poți scrie. Scopul ar fi să le spunem tuturor că existăm, și încercăm să facem o schimbare.

    Pentru mai multe detalii, avem nevoie să continuăm să comunicăm cu tine, așa că te-am ruga să te înscrii în lista noastră de e-mailuri, pe care o găsești aici: http://nuinseamnanu.ro/nuinseamnanu-a-ajuns-la-faza-a-doua/.

    Te rugăm să ne susții în continuare, și îți mulțumim pentru tot, pe această cale!

    Echipa NU înseamnă NU

Lasa un comentariu