Ultima colectie Viktor & Rolf vorbeste despre arta modei la un alt...

Ultima colectie Viktor & Rolf vorbeste despre arta modei la un alt nivel

Designerii olandezi Viktor & Rolf si-au prezentat de curand colectia de toamna-iarna 2015, reusind sa impresioneze audienta cu abordarea lor originala si extrem de bogata in referinte artistice.

Se spune deseori ca moda este o arta, insa cei doi au reusit sa dea acestei afirmatii o noua conotatie.  In luna februarie a acestui an, Viktor Horsting si Rolf Snoeren si-au anuntat intentia de a inceta activitatea in zona de ready-to-wear, motivand faptul ca si-ar dori sa-si directioneze toate eforturile spre partea de houte-couture.

Propunerea lor pentru urmatorul sezon se numeste “Wearable Art” si prezentarea sa a avut loc in Palais de Tokyo. Piesele-hibrid au devenit panze, iar imprimeurile picturale au fost incadrate la propriu in rame – modelele defiland pe podium in acest ansamblu.

Horsting si Snoeren par inspirati de modul in care formele abstracte pot fi modelate si transformate in lucrari de arta. Defilarea a inceput cu o demonstratie de action painting, pe o panza imensa fixata in fata publicului. Dupa ce reinterpretarea tabloului “The Threatened Swan” a lui Jan Asselijn a fost gata, panza a devenit instantaneu o rochie minunata, demonstrand aplicabilitatea miscarii lor conceptuale.

O constructie extrema si una dintre cele mai interesante instalatii de arta aplicata, prezentarea Viktor & Rolf a fost un exemplu al modului in care natura moarta in cel mai pur stil olandez poate prinde viata prin vestimentatie. Colectionarul de arta Han Nefkens si-a anuntat inca de la defilare intentia de a cumpara colectia, pentru a o dona ulterior Muzeului Boijmans Van Beuningen.

Viktor-Rolf-Fall-2015-Couture-2-681x1024

Viktor-Rolf-Fall-2015-Couture-3-681x1024

Viktor-Rolf-Fall-2015-Couture-4-681x1024

Prev1 of 13Next

NU EXISTA COMENTARII

Lasa un comentariu