Opinia specialistului – Spaimele copiilor (Partea I)

Opinia specialistului – Spaimele copiilor (Partea I)

 Cauzele spaimelor in functie de varsta

De multe ori copiii au stari de teama si de anxietate care noua, adultilor, ne par mai mult sau mai putin justificate. Poate fi ceva minor, care sa apara intr-un anume context – de exemplu un tunet puternic care il sperie pe cel mic sau faptul ca s-a intrerupt curentul si a ramas brusc in intuneric. Pot fi si cazuri in care anxietatea copiilor este de intensitate puternica si apare des. In oricare dintre situatii, cei mici au nevoie de intelegere si de sustinere pentru a putea depasi momentele mai dificile.

De multe ori, avem tendita sa minimalizam teama celor mici, pentru ca noua ni se pare ca nu este justificata. De fapt nu ni se pare- suntem siguri! Nu se intampla nimic rau cand este intuneric, nu exista monstrii sub pat, nu e nici un pericol etc. Trebuie sa intelegem ca cei mici se confrunta cu diverse temeri, care pentru ei sunt cat se poate de reale atata vreme cat ei le simt. Mai mult, este bine sa stim ca o anume doza de anxietate este de asteptat si ca exista frici ce apar cu preponderenta la anumite varste.

Sursa: Pinterest.com
Sursa: Pinterest.com

Cele mai comune spaime ale nou-nascutilor sunt: singuratatea, separarea, zogmotele puternice, orice este brusc si nefamiliar.

Intre 2 si 4 ani, copii pot avea multe dintre anxietatile sugarilor. Acestora li se pot adauga teama de animale sau de diverse creaturi imaginare. In aceasta perioada apare si educatia sfincteriana, care daca este prea rigida, poate crea anxietati privind functiile corpului si poate duce la teama de a gresi, de emotii si de impulsuri.

Intre 4 si 6 ani, odata cu schimbarile de mediu si cu noile experiente prin care trec, se dezvolta si alte spaime, in general legate de lumea mai mare: de furtuni, de doctori, de razboi etc. Pot aparea si semne de anxietate sociala, legate de asteptari mai mari vis a vis de interactiunea cu alti copii.

Sursa: Pinterest.com
Sursa: Pinterest.com

Intre 6 si 11 ani, copiii pot avea toate anxietatile pe care le au copiii mai mici, la care se adauga noi ingrijorari legate de scoala: ca vor intarzia, ca nu se descurca suficient de bine, ca iau note mici, ca nu se imprietenesc cu colegii, ca s-ar putea sa supere invatatoarea etc. Apar de asemenea anxietatile sociale, cum ar fi teama de respingere sau de ridicol. La aceasta varsta se dezvolta mai mult si constiinta, iar daca aceasta este excesiv de puternica, poate genera anxietatea de a avea ganduri “rele” sau sentimente interzise. Astfel de copii vor incerca sa fie perfecti, sa nu faca vreodata ceva rau sau gresit si sa nu ii supere vreodata pe parinti. Aceste standarde, creeaza insa o presiune destul de mare, care poate duce la o stare tensionata si la anxietate.

La adolescenta apare anxietatea existentiala, legata de intrebari cum ar fi: Care este sensul vietii? Cine sunt eu? Unde e locul meu in lume? Apar de asemenea anxietati legate de scoala, de dragoste si de sexualitate, conflictul cu parintii.

Pentru a-i ajuta pe cei mici sa depaseasca fricile, este foarte important sa le acceptam, chiar daca noua nu ni se pare justificate. A minimaliza ceea ce simt (de ex. prin a spune “nu ai de ce sa te temi” sau “asta e o prostie, nu exista monstrii sub pat”), nu ii va face decat sa ramana blocati in teama lor.

Sursa: Retete impotriva ingrijorarii, Lawrence Cohen, Ed. Trei, 2014

Psiholog Marana Papagheorghiu

[email protected]

https://www.facebook.com/PsihoterapeutMaranaPapagheorghiu

NU EXISTA COMENTARII

Lasa un comentariu