Oameni Limitless. Andreea Vasile: In sport, nu ai cum sa trisezi

Oameni Limitless. Andreea Vasile: In sport, nu ai cum sa trisezi

Andreea Vasile este un om cu o experienta vasta in sfera comunicarii (a lucrat, printre altele, pentru “Tabu”, Digi 24, dar si in mediul institutional), iar acum este owner-ul Boutique-ului de Scris si creeaza scenarii pentru productii video, content editorial pentru reviste si platforme on-line. Dar mai presus de toate, Andreea Vasile este un invingator, un om care-si testeaza frecvent limitele fizice si psihice. Asa a ajuns sa urmeze programul Limitless si sa isi transforme corpul conform propriilor dorinte. Povestea, pe larg, o veti afla in randurile de mai jos chiar de la Andreea, intr-un interviu acordat Instaglam:

andreea vasile 3

Instaglam: Povesteste-ne putin despre tine. Daca ti-am vedea pentru prima data, acum, CV-ul, ce ne-ar impresiona?

Andreea Vasile: Tot ce am facut pana la varsta de 29 de ani, am facut pentru ca asa am simtit. Deci, in niciun caz, pentru a impresiona pe cineva. Orice proiect in care m-am implicat vreodata a pornit de la o curiozitate de-a mea, am vrut sa vad ce se intampla in zona aceea, ce pot eu sa invat din contextul respectiv, dar si ce pot sa ofer din punct de vedere creativ. Sunt un om pasionat de comunicare si am facut asta in formele sale cele mai diverse – presa scrisa, televiziune, blogging, PR. Cel mai mult insa imi place sa scriu si sa fac productie video pentru ca asa simt ca ma exprim cel mai bine, ca prin aceste medii pot sa dau valoare subiectului care ma intereseaza. Am un fel aparte de a intelege lumea si oamenii si pot sa arat asta intr-un mod coerent, cu sensibilitate, ironie, umor si toate nuantele intre alb si negru pe care orice situatie le cuprinde.

I: Cand te-ai apucat de sport si care a fost declansatorul? Ce te-a facut sa spui „gata, de azi ne apucam de sport”?

A.V: M-am apucat de sport pentru ca am vrut sa slabesc si pentru ca am vrut sa invat sa mananc astfel incat sa imbin utilul cu placutul, adica sa aleg alimente pentru sanatatea mea, dar si pentru placerea gustului (imi plac foarte mult dulciurile si painea). Am fost mereu o tipa plinuta, dar in mintea mea am stiut mereu ca pot sa arat altfel, in acord cu o imagine la care aspiram. In vara anului 2013 am gasit pe internet programul Limitless si, dupa ce un an de zile m-am antrenat pe cont propriu fara sa am rezultatele dorite, mi-am spus ca nu am ce sa pierd daca incerc un antrenament intensiv, care mi-a atras atentia pentru ca imbina sportul cu alimentatia. Am inceput acest program in octombrie 2013 si, in cadrul lui, am descoperit multe lucruri interesante despre mine. Cel mai important a fost acela ca am forta si energia necesare sa ma transform si ca sunt mai buna la sport decat mi-as fi imaginat. Cu toate astea, azi, fac in continuare sport pentru ca trag de mine sa fac sport, de cele mai multe ori mai degraba as citi o carte sau as scrie un text decat sa ma mobilizez la sala. In programul Limitless am reusit sa slabesc si sa imi remodelez corpul intr-unul fit, sportiv, care sa proiecteze imaginea unui om activ si puternic. Imi plac corpurile atletice, al meu si al altora. Nu m-as vedea niciodata silfida, nici nu am constitutie pentru asa ceva, insa vreau sa fiu mai puternica fizic decat sunt acum si sper sa reusesc sa imbunatatesc, in timp, aceasta dimensiune. Am invatat ca nicio schimbare nu se intampla peste noapte si ca cel mai important este sa iti pastrezi perseverenta in timp, caci politica pasilor marunti este cea care aduce rezultatele dorite. In acest sens, inca ma educ, pentru ca sunt omul locomotiva, la mine totul trebuie sa se intample dintr-un foc, eu vreau lucrurile “aici” si “acum”. Dar cand vine vorba despre remodelare corporala, asta nu se poate, trebuie sa ai rabdare cu tine pentru ca sunt multe aspecte care vor aparea in drum si-ti vor arata ca doar pentru ca tu vrei ca lucrurile sa se intample intr-un fel, nu inseamna ca va fi asa.

andreea vasile 2

I: Care a fost cea mai dificila perioada?

A.V: Pentru mine perioada cea mai dificila este, de cand ma stiu, legata de alimentatie. Deci, de 29 de ani, am o perioada dificila! Am avut mereu o relatie conflictuala cu mancarea si nu am rezolvat asta nici pana azi. Am senzatia ca orice mananc ma va ingrasa, cand imi este pofta de ceva anume, din sectorul alimentelor considerate a no-no, ma simt vinovata. Daca totusi mananc alimentul respectiv, simt ca nu am suficienta vointa sa ma abtin, iar daca nu mananc, ma gandesc la el si ajung sa fiu frustrata pentru ca ma privez de ceva ce mi-ar face placere. Sunt constienta de aceasta problema si incerc sa o rezolv atat prin mine insami, dar si cu ajutorul unor oameni care pot sa priveasca obiectiv situatia prin care trec si pot sa ma indrume in acest sens pentru ca au stiinta si putinta sa faca asta. Calitatea mea intr-o astfel de situatie e ca sunt un om al actiunii si daca stiu ca am o problema, voi cere ajutorul. Niciodata nu m-am lasat pe o ureche si intotdeauna am cautat raspunsurile care sa functioneze, care sa imi arate un drum la care nu m-am gandit pana intr-un anumit moment. Sunt o cautatoare si asta se vede in tot ce fac!

I: Care sunt provocarile pentru cineva care abia acum se apuca de asa ceva?

A.V: Pot sa vorbesc despre provocarile fizice, pentru ca, in ceea ce priveste provocarile psihice, fiecare om e diferit si nu pot sa presupun eu ce e in mintea unui om. Asadar, din punct de vedere fizic, provocarea cea mai importanta este durerea. Cand incepi sa faci un anumit tip de miscare, corpul, pana atunci amortit, se va trezi la viata si o astfel de trezire se manifesta prin durere. Insa corpul nu are memorie, deci, odata ce durerea a trecut, ea e data uitarii pentru totdeauna. Asta e insa inceputul, caci pe masura ce inaintezi cu antrenamentele, corpul castiga rezistenta, forta, agilitate, mobilitate, flexibilitate si poate sa faca exercitii mai multe si mai grele. Orice om care e la inceput in acest domeniu trebuie sa priveasca durerea cu realism si cu umor. Il asigur ca daca are alaturi oameni in aceeasi situatie si profesionisti care sa il supravegheze, restul este o chestiune de timp si perseverenta. Cand faci sport, nu ai cum sa trisezi. Depui efort, vezi rezultate. Nu il depui, poti la fel de bine sa te plimbi seara, dupa cina, in loc sa te duci la sala si sa pierzi vremea acolo cu senzatia falsa ca faci treaba.

I: Ai trecut printr-un antrenament dificil, vorbim aici de programul Limitless, antrenament pe care nu oricine poate sa il duca la bun sfarsit. Ce te-a tinut acolo? Ce te-a motivat?

A.V: Am o veste buna: oricine poate sa duca programul Limitless la capat. Cand cineva intra in program, incepe de la zero, cu Limitless Technique, acolo unde invata miscarile de baza si capata atributele de care am vorbit mai sus – rezistenta, mobilitate, flexibilitate etc. Apoi, in functie de durata pe care o petrece in program, poate sa treaca la Limitless Advanced si, pe urma, la Limitless Performance, care este ultima etapa si cea mai dificila din punctul de vedere al antrenamentelor. Deci este vorba de un progres. In ceea ce ma priveste, programul a fost ceea ce am avut nevoie la acel moment si ceea ce mi-a adus rezultatele pe care le-am dorit. Am ramas in acest program un an de zile, pana in octombrie anul acesta, pentru ca mi-au placut antrenamentele, mi-a placut comunitatea, mi-au placut antrenorii si am cautat sa obtin raspunsuri la cat mai multe dintre intrebarile pe care le aveam. Pentru mine, programul Limitless a fost o scoala de care am avut nevoie atat la nivel fizic, cat si psihic.

I: Ce e mai important – scopul sau calatoria?

A.V: Amandoua. Eu sunt un om al obiectivelor, nu fac nimic de dragul de a face, doar asa, sa ma las dusa de val. Asta poate fi bine si rau, deopotriva, nu stiu, dar asa functionez eu. In privinta programului Limitless, si scopul, si calatoria au contat. Evident ca, la inceput, m-am inscris cu obiectivul de a slabi si de a imi remodela corpul. Pe parcurs, calatoria s-a dovedit a fi extrem de interesanta si am descoperit ca vreau sa impartasesc si cititorilor mei de pe blogul andreeavasile.ro ce se intampla cu mine in acest program. Asa ca, acum, daca vei cauta cuvantul “limitless” cu functia “search” la mine pe blog, vei gasi toate textele pe care le-am scris despre povestea asta. A fost o experienta frumoasa pentru ca datorita acestor texte mi-am facut multi prieteni, am cunoscut mai bine pe unii oameni din comunitatea Limitless, caci am facut interviuri cu ei, am reusit sa inspir pe multi sa se inscrie in program, iar pe altii sa ii motivez sa faca lucruri frumoase pentru ei in alte zone ale vietii lor, fara nicio legatura cu sportul. A fost o etapa extraordinara care mi-a adus multe situatii de viata minunate, iar faptul ca oamenii m-au privit ca pe o sursa de optimism m-a bucurat cel mai mult.

I: Stim ca acum esti si instructor de fitness. Cum te simti in postura aceasta?

A.V: Am facut cursul de instructor de fitness si personal trainer la scoala Move ON, dar nu mi-am dat inca examenul, deci, oficial, nu sunt instructor. Am facut acest curs din curiozitate pentru ca am vrut sa inteleg ce inseamna sa fii instructor si, asa cum m-am asteptat, este o meserie foarte grea, unde stiinta si cunoasterea se imbina cu abilitatile de comunicare. Ca in jurnalism, atunci cand lucrezi cu oamenii, si in sport ai nevoie de fler si o capacitate de empatie care nu pot fi predate. Le ai sau nu le ai. Nu cred ca devii instructor de fitness pentru ca ai terminat un curs, mie, de exemplu, mi-ar fi rusine sa ma numesc unul doar pentru ca am absolvit si am o diploma. Ca si in alte meserii, experienta vine cu timpul, iar profesionalismul e dat de implicarea cu care iti faci treaba, de faptul ca vrei sa inveti in continuare, ca esti deschis la nevoile oamenilor.

andreea vasile 1

I: Citim adesea despre oameni obisnuiti care au ajuns sa faca performante uluitoare. Cu doua saptamani in urma, de exemplu, ne-am intalnit cu Andreea Calugaru, care anul acesta a terminat un Ironman, dar poate ca nu toti suntem facuti pentru asta. Daca disciplina si rutina se invata, increderea in sine se castiga. Cum o castigam?

A.V: Increderea in sine se castiga atunci cand te pui in situatii inconfortabile si vezi ce-ti poarta pielea intr-un asemenea context. Eu am facut mereu ce am crezut de cuviinta si am ascultat de oamenii de care m-am simtit atrasa in mod instinctiv. Vreau sa am propriile experiente si doar dupa ce am incercat ceva pe propria piele, ma pronunt asupra chestiunii respective. Am fost crescuta de bunica mea si parintii mei sa cred in ceea ce simt si in capacitatea mea de a rationa si am fost invatata ca nu exista raspunsuri corecte, ca viata e un experiment si ca trebuie sa imi scriu propria poveste. Parintii mei nu au incercat sa ma controleze niciodata, nu nu mi-au servit clisee despre cum se traieste, nu mi-au impus nimic. De aceea, pentru multi, am fost, adesea, un om incomod pentru ca, pur si simplu, nu imi place autoritatea si nu fac nimic doar pentru ca cineva imi spune sa fac treaba aia. Deci, aceasta libertate pe care am avut norocul s-o deprind din familie a fost un inceput bun pentru increderea in sine. Si, cu toate astea, mai am mult de lucrat la acest capitol, in mod paradoxal, ma cam indoiesc de tot ce fac, oare e suficient de bun, oare ii pasa cuiva, mereu incep orice treaba noua cu intrebarile astea, ahahahaha.

I: Cum se impaca sportul cu cariera de jurnalist? Jurnalistii prin definitie au ore haotice de munca, urgente si deadlineuri imposibile. Unde intra aici sportul, o activitate atat de riguroasa?
A.V: Cand vrei sa faci ceva, faci pur si simplu, iti gasesti timp pentru asta! Eu nu m-am gandit niciodata ca lucrurile pe care le fac sunt extraordinare si ca lumea ar trebui sa cada, lesinata de admiratie, in fata a ceea ce produc ori a efortului pe care il depun. Repet, fac tot ce fac pentru ca ma intereseaza lucrurile respective pentru viata mea, sa ma bucur ca traiesc asa cum aleg sa traiesc. Jurnalismul pe care eu il fac nu este unul de anduranta, nu alerg dupa subiecte si nu scriu despre ele contra cronometru. Jurnalismul pe care eu il fac este mai degraba despre a descifra comportamentul oamenilor si de a vedea cine sunt ei si cum se schimba in anumite situatii de viata. Si cand am lucrat in televiziune, am avut suficient timp liber pentru ca eram in departamentul in care produceam povesti pentru emisiuni saptamanale, deci nu lucram la stiri unde, intr-adevar, ritmul este unul infernal si unde abia ai timp sa respiri. Cat despre sport, ca activitate riguroasa, in cazul meu asta a fost valabil aspectul asta in primele mele luni in programul Limitless, cand mi-am dorit sa am rezultate si, deci, am depus efort in acest sens. Insa eu nu sunt o sportiva de performanta, am fost o vreme, poate, cand viata mea s-a invartit exclusiv in jurul sportului, insa daca nu faci sportul ca meserie, e destul de greu sa pastrezi o atitudine riguroasa. Ca tot spuneam mai devreme ca sunt ca o locomotiva, pentru mine a fost un moment dificil sa ma uit la mine si sa imi spun: “Andreea, revino-ti, in ritmul asta nu vei ajunge prea departe”. Asta pentru ca am abilitatea sa trag de mine pana la epuizare, pentru ca apoi sa ma trezesc intr-un soi de vid, in care realitatea unor situatii imi arata clar ca nu sunt cine credeam ca sunt. In acest caz, nu sunt sportiva de performanta, sunt un om care face sport si care isi face cadou, din cand in cand, provocari, fie ca e vorba de sport sau de altceva. In rest, sunt un om care scrie si care incearca sa inteleaga lumea din jurul sau cu instrumente care, la o adica, le sunt oferite, in mod natural, tuturor: minte, inima si spirit!

 

Citeste si: 15 ore. 226km. Andreea Calugaru: O poveste despre motivare si succes

Citesti si: Aventura pe doua roti a romancei Alina Ene

NU EXISTA COMENTARII

Lasa un comentariu