Irina Margareta Nistor: lumea nu intelege cat de greu se face...

[Interviu] Irina Margareta Nistor: lumea nu intelege cat de greu se face un film

Cadrul 1: Un 1 martie deloc promitator. Cerul gri. Fara 49 de umbre. Un Bucuresti de duminica, plin de petale, snururi, obraji imbujorati. Un Bucuresti timid. Pe strada ingusta latra doi caini minusculi, iar in mana, in cele trei buchete de ghiocei, infloresc emotiile.

– Noi am ajuns!

Cadrul 2: Irina Margareta Nistor. Un personaj romantic, asa cum ar spune orice scenograf care iubeste culoarea. Incaperile ne coplesesc, iar ochii raman in urma pasilor: afise de filme vechi, trofee, fotografii, multe carti, si mai multe carti in franceza, un ceas care merge invers, casete, un patefon, un samovar…

Cadrul 3: Ne-am asezat intr-un final. Florile sunt la loc sigur, inconjurand-o pe doamna Irina Margareta Nistor, care ne imbie:

– Relaxati-va. Luati niste serbet.

4

.

Instaglam: Cum ati ajuns sa dublati filme?

Irina Margareta Nistor: Am ajuns sa dublez filme pentru ca vedeam foarte multe filme. Pe o parte dintre ele le-am vazut la Cinemateca unde erau dublate, unde erau filme rare, in principiu interzise sau care in niciun caz nu puteau sa intre la televizor pe vremea aia, si toata studentia stateam mai mult pe acolo. Stiu, am avut multe absente. Dupa aceea, cand am ajuns in ultimul an de facultate am ajuns sa dublez si eu filme si la Cinemateca si la televizor. Planul chiar asta era si chiar ii spusesem profesorului Suchianu: eu as vrea sa traduc filme. El mi-a spus ca asta nu este o meserie de sine statatoare, este o colaborare. “Poti sa faci chestia asta din cand in cand si sa ai alta meserie pe langa.” Dar, in timp, chiar asta a fost meseria mea. Dupa trei ani am intrat in televiziune, unde deja colaboram de cand terminasem facultatea, si planul era, cu timpul, sa fac emisiuni de cinema, ceea ce s-a si intamplat apoi. Niciodata nu am sa renunt la povestea cu tradusul de filme – poveste care se imparte in doua, de fapt: exista dublajul si exista subtitrarea. Primul film pe care l-am subtitrat a fost un episod din Dallas si acest lucru se intampla chiar de ziua mea.

Instaglam: Cand aveati, de exemplu, 16 ani si va gandeati la dumneavoastra in viitor, ca toti am facut lucrul asta, ce ati fi dorit atunci sa scrie in dreptul numelui dumneavoastra ?

Irina Margareta Nistor: Mi-ar fi placut sa fiu doctor. Pana pe la 17 ani am vrut sa ma fac doctor. Pentru ca mi se pare ca este meseria care desparte oamenii obisnuiti de Dumnezeu. Si este undeva la mijloc. Nu am ajuns acolo. Dar asta mi-as fi dorit foarte tare. Sa fiu medic.

Instaglam: O specializare anume?

Irina Margareta Nistor: Ei, stii cum e… la varsta aia toata lumea vrea sa se faca psihiatru. In cazul in care nu vrea sa se faca chirurg. Dar in cazul meu, care cu greu tai si o portocala, nu cred ca ar fi fost cel mai bun lucru pe lumea asta.

Instaglam: Spuneti-mi un film, din orice perioada, care a avut cele mai frumoase costume.

Irina Margareta Nistor: Imi este foarte greu sa spun doar unul singur. Pot sa spun perioada in care s-au facut filmele respective si anume anii ’30-’40. Atunci au fost cele mai frumoase costume din toate timpurile. Inclusiv aici, tot la Casablanca o sa ma opresc. Orice m-ai intreba: o sa ma intrebi de muzica si tot acolo ma voi opri. O sa ma intrebi de iubire si tot acolo ma voi opri. Si de avioane, si tot acolo ma voi opri. Si uite asa, poate intr-o buna zi voi reusi sa ajung la Casablanca. Uite, o poveste frumoasa – de curand a fost Alice Barb acolo si a ajuns chiar la cafeneaua lui Rick care s-a construit acum 10 ani. A construit-o o americanca, exact dupa modelul din film, pentru ca stim bine, in film totul se petrecea la Hollywood, doar cu ajutorul imaginatiei noastre am mutat-o chiar in Maroc. Iar proprietareasa a scris o carte pornind de la film asa ca, apropos de o mana o trage pe cealalta, poate ca intr-o buna zi voi reusi sa ajung acolo. Exista si partea a doua a povestii, totusi.  Atunci cand iti doresti foarte tare ceva s-ar putea sa existe dezamagiri. Desi, marturisesc, tot asa a fost cu Japonia. Cand eram copil, pe la vreo 10-11 ani, se facea un carnaval (gandeste-te ca era in ’67 chestia asta) la Sala Palatului. Era in Ajun de Revelion (Craciunul era interzis) si stiu ca m-am imbracat in Cio Cio San, intr-o micuta japoneza. Si dupa foarte multi ani am ajuns la Tokio si nu am fost deloc dezamagita. Asa ca sper sa se intample acelasi lucru si cu Casablanca.

Instaglam: Daca ati putea sa alegeti, cu ce regizor v-ar placea sa iesiti la cina?

Irina Margareta Nistor: Roman sau strain?

Instaglam: Si roman si strain.

Irina Margareta Nistor: Bun. Roman…Cred ca mi-ar fi placut sa ies la cina cu Liviu Ciulei. Cred ca mi-as fi dorit cel mai mult sa ies la cina cu Jean Negulesco, pentru ca era un roman plecat in Franta si apoi in America si era legat de toate lumile la care eu tin in egala masura, toate universurile, si cinematografice si artistice in general. Si da, cred ca mi-ar fi placut sa ies cu el la cina. In rest, despre cei din zilele noastre, cred ca intrebarea este daca ei ar vrea sa iasa la cina cu mine. Eu fiind critic fac parte din tabara cealalta, si nu sunt foarte convinsa ca ar fi vreunul dintre ei care ar vrea. Cred ca unul dintre cei mai politicosi ar fi Netzer, poate. Dintre cei straini, István Szabó  de departe. Cu care am iesit deja, la festivalul Anonimul. Este absolut fermecator.

1

Instaglam: Dar actori?

Irina Margareta Nistor: Ca actor… Ah, da! Categoric, cu Hercule Poirot. Este un Sir deja. Este serialul meu preferat si David Suchet mi se pare un tip rafinat, dar sa stii ca, in general, de persoanele pe care nu le cunosc in mod direct ma feresc, pentru ca exista suprize placute si neplacute. E mai bine sa ii stii de la distanta si sa ii admiri de la distanta, nu neaparat sa ii cunosti in viata de zi cu zi cu zi. Placandu-mi foarte tare, as ezita, chiar daca s-ar intampla, pentru ca m-ar dezamagi teribil sa nu fie asa cum imi imaginez eu. Mai bine cum mi l-am construit eu in cap. Dintre actorii romani, stiu eu… cu Vlad Ivanov. Cu care am si iesit. Eram la un festival la Targoviste cu Laura Vasiliu, la putin timp dupa ce castigase Cristian Mungiu cu “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”,…. A fost o seara minunata, chiar una dintre cele mai frumoase din viata mea, cred.

Instaglam: Daca ati fi jucat intr-un film, cine v-ar fi placut sa va dubleze?

Irina Margareta Nistor: Sa imi dubleze vocea? Deja exista niste persoane care m-au jucat, ca sa zic asa. Exista Emilia Popescu, care a fost intr-un sketch de revelion acum cativa ani impreuna cu Stefan Banica Jr si care ma imita foarte bine. Nu stiu daca neaparat ca voce, dar asa, per total, ca gesturi, ca prezenta. Acum de curand, in Chuck Norris versus Comunism, exista o actrita care reface perioada in care dublam filme, pe care o cheama Ana Maria Moldovan, este de la teatrul Odeon si care este categoric un personaj, nu numai o persoana. Ea este, cred, sosia ideala. Ceva mai tanara, ce-i drept, dar stii, fiecare dintre noi isi doreste asta. Sau ma rog, o parte isi doreste, eu nu imi mod special.

Instaglam: Spuneti-mi o ocazie in care filmul a batut cartea.

Irina Margareta Nistor: Cred ca este destul de complicat. Nu pot sa spun cele dupa Agatha Christie pentru ca sunt in egala masura la fel de bune. Pot sa iti spun una egala cu romanul, ceea ce este foarte rar: ‘Pe aripile vantului”. Chiar l-am revazut acum de curand si da, este la fel de buna ca romanul. Poate parea mai buna pentru ca este perfecta. In rest, tot asa egal mi se pare, in ceea ce ne priveste pe noi, “Padurea Spanzuratilor”. Si poate ca are momente de un rafinament mai mare decat romanul. Foarte rar poti sa le pui pe acelasi taler.

Instaglam: Ce carte sau ce poveste de viata ati fi regizat?

Irina Margareta Nistor: Daca as fi suficient de talentata, ceea ce nu este cazul, as regiza “La Medeleni”. Am marele regret. Pe de alta parte, decat sa iasa prost, mai bine il citim. Este cel mai romantic roman. Dar acum lumea nu se opreste pe directia asta si in general foarte putini, aproape deloc, spre filme pentru copii sau adolescenti. Se intampla foarte rar.

5

Instaglam: Spuneti-mi trei actori foarte potriviti in trei roluri primite deja.

Irina Margareta Nistor: Uite,  suprinzator a fost in “Morometii”, Victor Rebengiuc, desi cand l-a sunat Stere Gulea era foarte circumspect. Meritul este de ambele parti. Cred ca era foarte potrivit pentru rolul asta. Iarasi mi se pare foarte potrivit in “Luchian”, Caramitru. Chiar nu puteam vedea pe altcineva. Mai ales atunci cand sunt personaje reale sau din romane atat de citite incat deja fiecare dintre noi si-a facut o imagine. Incerc sa ma gandesc si la actrite, ca ne-am tot dus spre baieti. Vezi, pana si noi suntem misogine. Cred ca Draga in “Coana Chirita”, cred ca ea era cea mai potrivita, desi a existat un travesti ani de zile, Miluta Gheoghiu. Ea e singura care a schimbat moda. Asa cum nu pot sa imi imaginez pe altcineva ca Isoscel, in afara de Tamara Buciuceanu in “Liceenii”. Si ea insasi este indragostita de personajul asta. Uite o intrebare buna: Cine a facut unul dintre cele mai reusite castinguri din istoria cinematografului romanesc?

Instaglam: Ce film ati vazut de cele mai multe ori?

Irina Margareta Nistor: Casablanca. L-am vazut de foarte multe ori pentru ca l-am si tradus la Cinemateca si l-am dublat. Eu nu prea numaram pe vremea aia, de cand mi se iau interviuri am inceput sa numar…

11

Instaglam: Ce ar trebui sa se intample Romaniei ca sa trecem la un nou curent cinematografic? Ma refer aici la iesirea din tiparul de “Moartea domnului Lazarescu” , Tanacu, culesul melcilor… Privita din afara, cinematografia vorbeste foarte mult despre privatizari, regrete sau telenovele. Ce ar trebui sa se intample ca sa iesim din tiparele astea?

Irina Margareta Nistor: Cred ca intai ar trebui sa isi ia toate premiile pe care le viseaza – mai sunt inca vreo doua, trei neadjudecate. Si pana atunci tot filme de genul acesta se vor face, pentru ca sunt filmele care in general tenteaza orice juriu din lumea larga. Acum, sigur ca “Aferim!” intra in cu totul alta categorie, sigur, tot istoric, destul de sumbru, ca asta este modelul. Atunci cand au incercat sa faca o comedie, ea a functionat foarte bine la public si ma gandesc aici la “Filantropica”, dar cum bine zice Nae de fiecare data cand se necajeste si eu ii spun: “da, da, Ticule, dar publicul te iubeste”, “Da, dar nu iau niciun premiu” sau, ma rog, nu ia niste premii foarte mari. Cred ca uneori, mai mult decat un premiu de genul asta, faptul ca vrei sa vezi si sa revezi filmul este mult mai important decat un trofeu, depinde ce urmaresti. Daca iti iubesti publicul sau daca pur si simplu faci filmul si spui “dar nu ma intereseaza pe mine ce gandeste publicul”. Poate ca dupa ce o sa ia toate premiile o sa ne intoarcem si spre altceva.

Instaglam: Ce este subestimat in cinematografia de astazi?

Irina Margareta Nistor: Cred ca lumea nu intelege cat de complicat este sa faci un film. Chiar am fost de curand la o premiera oficiala si pe final, exact la aplauze, la “De ce eu?” al lui Tudor Giurgiu, la Cinema Pro. Eram cu doua prietene care nu sunt in industria cinematografica si una dintre ele, cand a vazut cata lume s-a urcat pe scena – cei care au lucrat, echipa, pe langa actori – a spus: “dar cat de multa lume lucreaza la un film”. Era atat de sincera remarca asta, incat cred ca lumea nu se gandeste suficient la toate detaliile. Nu stim toate meseriile implicate, nici macar noi care suntem in domeniu nu le stim chiar pe toate si ar trebui. Am pricepe mai usor si am demola mai greu uneori cate un film care ne displace. Sigur ca nu neaparat vrei sa stii ingredientele cand mananci cea mai buna prajitura, dar totusi nu strica, ca poate vrei sa o reproduci si vrei sa stii cat de cat reteta. Dar asta este iarasi o poveste de educatie. Faptul ca lumea se ridica inainte sa se termine ultimul generic, nu este foarte politicos. Este ca si cum te-ai ridica de la masa fara sa spui “Sarut-mana pentru masa”. Si in plus, afli o gramada de lucruri. Tocmai de aceea americanii au si inventat sistemul asta ca dupa ultimul generic insereaza acolo poanta. Dar noi nu am ajuns nici la faza aia in care sa stam sa vedem – mai e o secventa sau o noua poanta la sfarsit? Toata lumea se ridica, se amuza sa puna coarne colegului de langa pentru ca se vad umbre pe ecran, fiecare se vrea regizor macar pentru doua secunde dupa ce se termina vizionarea.

Instaglam: Facem o paranteza, ca tot ati mentionat, care este cea mai buna prajitura din lume?

Irina Margareta Nistor: Este inghetata. E o cassata pe care o facea mama mea, in cinci culori. Stiu si eu sa o fac. Este singurul lucru pe care chiar stiu sa il fac. Se face intr-o saptamana si am sa iti spun straturile. Ele se pun in straturi inverse, ca atunci cand o rastorni sa vina asa: stratul de deasupra sa fie de zahar ars si deasupra se pun praline, adica alune turcesti date prin zahar ars si si dupa aceea pisate, apoi vine un strat de fistic, in care pui niste curacao bleu ca sa iasa verde impreuna cu galbenul de la inghetata de vanilie, dupa care urmeaza inghetata de vanilie, in care pui fructe confiate,  dupa care vine stratul de cafea in care poti sa pui si putin lichior de cafea si apoi stratul de ciocolata care este cel mai tare, de aceea el ramane la baza. Ciocolata amaruie cu alte bucatele de ciocolata inauntru. Daca vrei, poti sa mai adaugi un strat de fructe de padure. E un fel de cassata siciliana. Eu ii spun Cassata Simona, pentru ca mama a inventat-o si pe ea o chema Simona.

Instaglam: Care a fost cel mai dificil film de dublat?

Irina Margareta Nistor: “Socanta Asie”, pentru ca era un documentar si in documentare sunt foarte multe date precise, multe informatii. A fost facut tot in perioada anilor ‘80 cand nu exista internet, exista un Larousse pe care oricum nu puteai sa il consulti in timp ce trageai pentru ca o faceai simultan si totul era la prima vedere, nu vedeai filmul inainte. A fost de departe cel mai complicat si unul dintre cele mai vazute filme.

12

Instaglam: Daca ar fi sa decernati un premiu Oscar pentru intreaga cinematografie, cine ar fi premiantii la categoriile Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor si Cea mai buna actrita?

Irina Margareta Nistor: La romani: Liviu Ciulei. La actori i l-as da fara indoiala lui Emil Botta, sa il cautati in cazul in care nu ati vazut macar “Reconstituirea”. Este unul dintre cei mai rafinati actori si un mare poet. Si acum de curand, Lari Georgescu chiar are un spectacol din poemele lui, asa ca mergeti sa il descoperiti macar asa pe Emil Botta. La actrite cred ca Gina Patrichi. Am si revazut-o de curand. A fost o emisiune cu Simona Bondoc si am vazut un fragment dintr-o piesa de teatru in care jucau impreuna si mi s-a facut un dor teribil de ea. Si poate ca nici nu mi-am dat seama ca avea un anumit tip de rafinament si a murit prea devreme ca sa pot discerne pana la finalul vietii ei. Parca dupa as fi vrut sa o vad si sa o revad. Se spunea ca era un fel de Ana Magnani, dar era mai mult de atat.

Dintre cei straini, Ingrid Bergman, fara indoiala. Acum o sa apara un documentar la Cannes despre intreaga ei viata, vine si Isabella Rosellini, fata ei, sa il prezinte.  Acum un an sau doi, tot ea a prezentat o seara speciala de Casablanca, in care spunea ca relatia reala intre Humphrey Bogart si Ingrid Bergman nu exista. Adica nu functionau de niciun fel. Mai mult de buna ziua, absolut nimic nu functiona. Culmea este ca pe ecran era minunat. Asta inseamna un actor foarte mare. Apropos de ce spuneam  – de faptul ca nu tin neaparat sa cunosc pe toata lumea. La actori ar fi George Sanders. Iarasi un actor mai putin cunoscut, dar daca ai vazut “Rebecca”, este intrigantul din Rebecca, sau daca ai vazut “Totul despre Eva”, el este cronicarul, criticul de teatru. Spune el la un moment dat ca este cronicar si comentator de teatru si am incercat si eu a doua zi sa spun ca sunt comentator si lumea a spus: “aaa, nu mai e critic, e numai comentator”. Va spun eu ca e chiar mai important, atunci cand iubesti prea mult nu numai ceea ce faci, dar si despre ce vorbesti, e mai greu sa fii critic. E mult mai usor sa fii comentator – poti fi un comentator ironic, dar critic suna ingrozitor.

Eu vi le insir ca sa va starnesc curiozitatea sa va duceti sa le vedeti. Sunt printre cele 10 sau 20 cele mai frumoase filme din lume din punctul meu de vedere.

Instaglam: Dintre toate filmele dublate sunt convinsa ca v-au ramas o gramada de replici care va tot apar in minte in tot felul de contexte separate. Care a fost cea mai bizara sau pe care ati integrat-o in vocabular si pe care ati folosit-o?

Irina Margareta Nistor: Sa stii ca asta e o moda mai noua – cea de a lua replici.  Ma uitam si la copiii foarte mici, care aud din cand in cand cate un cuvant pe care il iau din englezeste si cred ca nici nu sesizeaza ca este in engleza. Eu as fi preluat din franceza, pentru ca franceza este marea mea iubire. De aia spun ca nu imi dau seama daca am preluat ceva. Stiu ca am un fel de tic verbal de genul “anyway”, de care incerc sa scap. Daca l-am sesizat deja, sunt pe drumul cel bun. Cea mai absurda replica cu putinta este cea din Casablanca: “Looking at you, kid”. La un moment dat, l-am cunoscut pe un tip care se stia bine cu cei care au scris scenariul. Initial, Casablanca a fost o piesa de teatru care mult timp nu s-a jucat pentru ca nimeni nu a vrut sa o monteze, daca poti sa iti imaginezi asa ceva, si unul dintre cei care a scris scenariul era mare jucator de poker. Ei reuseau sa comunice spunandu-si replica asta: ” Looking at you, kid”. Ma uit la tine si ce? Imi amintesc? Intotdeauna mi s-a parut o replica imposibil de tradus ca sa ii poti cuprinde toate nuantele. Iar ideea ca e de la poker mi s-a parut si mai draguta. Mie imi place mult, teoretic, pokerul. Nu il joc prea des, dar l-am invatat la sapte ani uitandu-ma la ai mei cand eram in vacanta. In principiu, daca as avea mai mult timp as juca, dar nu vreau sa devin dependenta.

Instaglam: Pentru ca ati spus ca va place foarte mult franceza, care ar fi cuvantul frantuzesc pe care noi nu il avem si va place foarte mult pentru ceea ce reuseste sa suprinda ?

Irina Margareta Nistor: Sunt foarte multe cuvinte. Si din cand in cand sunt convinsa ca ele exista in romana pentru ca la noi in casa se mai folosesc, noi suntem pe sfert francezi. Asta nu inseamna ca vorbeam frantuzeste in casa, dar din cand in cand, exact cum e acum moda cu presaratul de cuvinte, cred ca tot asa le presaram si noi pe parcurs. Si nici nu ne mai dam seama ca ele nu exista. Trebuie sa ma gandesc putin pentru ca probabil sunt integrate in ceea ce folosesc si nu imi dau seama chiar acum.

14

Instaglam: Cum simtiti ca s-a schimbat eroina feminina principala?

Irina Margareta Nistor:  Acum e asa ceva intre supererou si normal. E oricum fata de pe strada, ceea ce nu ma amuza in mod special, pentru ca pentru asta e suficient sa merg pana la coltul strazii, nu vad de ce as plati un bilet sau mi-as lua o invitatie ca sa merg la cinema. As prefera sa se intoarca spre o lume la care nu am acces. Ma uitam inclusiv in “Birdman”, care a castigat Oscarul acum – fascinatia cea mare era ca puteai sa patrunzi intr-o lume, in culisele teatrului si in culisele alea nu neaparat foarte frumoase, ci alea cu scandaluri cu tot felul de piedici puse celuilalt la propriu sau la figurat. Asta as fi vrut in mod special, dar faptul ca la un moment dat erau numai supereroi si acum au venit si supereroine, nu cred ca e cea mai buna idee. Mi se pare asa, vajnica luptatoare de pe ogoarele patriei. Nu mi se pare nimic bun. Sigur ca ei nu au trecut prin comunism si nu au notiunea de ridicol in directia asta, dar as prefera cu totul altceva, niste personaje mai blande. Se mai intampla din cand in cand, daca vrei personajele facute de Helen Mirren sau de Judy Dench sunt altceva fara sa fie siropoase. Sunt mai sofisticate. Sigur ca pentru cel care merge la cinema in primul rand pentru a-si lua punga de floricele e mai complicat, adica nu o sa il prinzi a doua oara la un film din asta mai sofisticat.

Instaglam: In ultimii ani s-au facut si in Romania o multime de festivaluri de film. Daca ati avea fonduri nelimitate si ati putea sa faceti un festival de o saptamana asa cum vi-l doriti, ce tip de filme ati prezenta?

Irina Margareta Nistor: Am reusit sa fac unul. Ce-i drept nu de o saptamana, ci de patru zile: “Festivalul de psihanaliza si film”, pe langa munca pentru cel de la Anonimul. La Anonimul incercam sa aducem filme rare, regizori care sunt la inceput de cariera, filme altfel decat ceea ce vezi de obicei, ceea ce se intampla poate in egala masura si la TIFF, doar ca e alt loc in care se petrece totul, adica asta e un loc izolat, nu ai acces la altceva, doar mergi la filme si asculti concerte cat timp esti acolo. In schimb la cel de psihanaliza si film, care este integral o idee care vine de la Londra unde exista ceva similar numai ca acolo sunt psihanalistii care comenteaza niste filme, exista foarte putini critici de film iar publicul nu este deloc unul larg, pe cand eu am rasturnat povestea si am vrut sa am public cat mai mult si cat mai variat de absolut toate generatiile si pe scena sa vina sa comenteze filmele un psihanalist, un critic de film si cineva care sa aiba o legatura directa cu pelicula respectiva. De exemplu la “Magie sub clar de luna”, filmul lui Woody Allen, mai ales ca stim ca el a facut psihanaliza ani de zile si continua sa faca, era oricum un subiect care ne pica manusa si am avut un psihanalist din strainatate, l-am adus si pe Iosefini, pentru ca era un film cu magie. Sa ne povesteasca putin din interiorul meseriei. Din punctul meu de vedere, asta este festivalul ideal – pentru ca poti sa desfaci un film fara sa il distrugi. Desfaci ceasul, dar il pui si la loc, sa nu para asa ca o operatie pe care nu ai inchis-o. Sau, tot asa, am avut “Judecatorul” la care am adus un judecator. Implici si publicul, el poate sa puna intrebari, afla o gramada de lucruri, si noi aflam o gramada de lucruri, pentru ca de multe ori publicul vine cu informatiile lui pe care uneori i le corectam daca nu sunt bune, alteori tocmai, ni le insusim daca sunt bune. Cred ca asta este festivalul ideal. Nu am banii pe care i-ai spus tu acolo, este o alergatura permanenta si o groaza permanenta. Este ca atunci cand stii ca nu o sa ai cu ce sa iti platesti ratele la banca.

Instaglam: Cum a vazut Iosefini filmul?

Irina Margareta Nistor: A vazut filmul si nu numai atat, dar mi s-a parut extrem de profesionist, pentru ca a mers si a mai vazut o data filmul in oras inainte sa vina, ceea ce mi s-a parut foarte frumos. Bine, nu a vrut sa ne spuna toate șmecheriile,dar pe de alta parte ne-a spus cum i s-a intamplat si lui cum e ca cinvea sa il faca sa creada ca realmente este o magie. A fost extrem de ingenios si extrem de simpatic. Exista si aici riscul sa fie simpatic doar la televizor si am cunoscut foarte multi care in interviuri sunt adorabili si daca te intalnesti cu ei pe strada sau macar incerci sa le zâmbești,nici macar nu iti raspund la zambet.

Instaglam: Va place Woody Allen?

Irina Margareta Nistor: Da. Imi place Woody Allen, dar mai ales cel recent, cred ca Midnight in Paris este printre filmele care se potrivesc cel mai bine cu mine. Uite e un ceas care merge invers acolo pe care l-am avut cu mult inainte sa vad filmul.

6

Instaglam: Spuneti-ne doua filme europene pe care sa le vedem

Irina Margareta Nistor: Oare cu ce ti-am gresit, Doamne? Un film frantuzesc adorabil si al doilea ar fi Kingsmen care inca ruleaza care este un film englezesc cu Colin Firth. Din anii recenti ar trebui vazut Les Intouchables si Discursul regelui, cel mai bun din ultimii 10 ani.

Instaglam: Ce parere aveti despre actorii care cunosc succesul mai tarziu decat in mod normal?

Irina Margareta Nistor: De exemplu, Teo Corban care acum e in toate filmele Era un actor care juca in teatru in provincie, pe care l-a descoperit Porumboiu, dupa care l-a luat mai toata lumea, inclusiv in “Francesca”, dupa care a fost in “Aferim!” si va fi in filmul lui Radu Muntean care se pare ca va fi la Cannes anul asta. Notorietatea lui a aparut dupa varsta de 40 de ani. Ca si in cazul lui George Clooney de altfel, care este un Cary Grant updatat.  Bine, acum exista exceptiile alea totale, actrita care avea spre 100 de ani in Titanic. Ideea este sa nu abandonezi, ca nu se stie niciodata. Inclusiv Luminita Gheorghiu, marele boom nu l-a avut la 20 de ani. Poate fi o poveste foarte trista sa ai un success nebun cand esti foarte tanar si dupa aceea sa te opresti brusc. Macar sa ai rabdare sa se intample mai târziu, decat sa o ai foarte devreme si dupa aceea sa cazi. Ca la sportivi, dar la sportivi este cu totul altceva, sau la balerine. Desi si acolo sunt cazuri cum e Maya Plisetskaya sau Miriam Raducanu la noi, dar sunt exceptii.

Instaglam: Spuneti-mi trei cadre care ar descrie cel mai bine comunismul

Irina Margareta Nistor: Inchisorile comuniste care in continuare sunt insuficient descrise in film pentru a intelege mai bine. Ele sunt perfect recreate la muzeu, dar nu si in film. Astept in continuare sa am senzatia asta cumplita pe care o aveam la filmul 1984, pe care inca nimeni nu a reusit sa o redea, ca sa intelegem exact cat de rau era. In al doilea rand, ar fi un film facut de curand despre o fuga pe Dunare pentru a intelege ce inseamna sa fii intr-o puscarie mai mare si sa nu ai dreptul la un pasaport si sa nu poti calatori liber, ceea ce oricum era o prostie, pentru ca lumea tot s-ar fi intors, nu ar fi ramas toti acolo si probabil ca si aici lucrurile ar fi stat cu totul altfel, ceea ce s-a demonstrat intr-o gramada dintre tarile de prin jur unde, cat de cat, se putea ceva mai mult calatori. Astea au fost lucrurile care m-au deranjat cel mai tare in comunism, inchisorile comuniste, faptul ca nu am putut calatori.

Si apoi as face o imagine in care as lasa o lumina palida in casa, un bec slab, cred ca asta ar trebui facut in 6D ca sa spun drept, ca sa avem o redare foarte clara, uite la ce foloseste 6D-ul ca ala, in opinia mea, nu foloseste la ceva anume, sa fie o lumina foarte palida si care la un moment dat sa se stinga, sa ramai pe intuneric si in intunericul ala sa simti frigul si in frigul ala, nu stiu cum ai putea sa recreezi, o senzatie de foame, de lipsa, de o claustrofobie a incapacitatii de a depasi niste lucruri. As lasa in intunericul ala doar asta, poate albul de la televizor pentru ca nu era mai nimic, nu mai ramasese mai nimic nici la televizor, frigul asta care sa fie si lipsit de aer pentru ca lumea statea cu geamurile inchise, deci nu putea nici respira bine, doar ca sa mai adune putina caldura. Si eventual cu un miros de gaz, pentru ca multi dadeau drumul la gaze, care vai de lume cum mergeau, din cand in cand se stingeau si mureai. E sinistru, stiu, nu mi-as dori sa faca cineva filmul asta, dar senzorial este foarte puternic si multa vreme au promis ca vor face un muzeu de genul asta, adica un muzeu al comunismului, in care sa redea asta. Eu cred ca ar fi util si ar trebui multa lume, macar din cand in cand, macar sa treaca prin el, ca sa inteleaga mai bine si sa nu mai spuna ca sunt prea multe filme despre comunism, pentru ca nu sunt suficiente daca le compar cu cele despre Holocaust. Nu vad diferenta intre una si alta.

Instaglam: Daca ati fi invizibila pentru o zi, pe ce platou de filmare v-ati ascunde?

Irina Margareta Nistor: Cred ca as vrea sa fiu pe un platou de filmare in care m-as intoarce in timp si as vrea sa vad cum s-a turnat Metropolis. Asta cred ca mi-ar placea cel mai mult. Si oricum, Metropolis, oarecum, poti sa il retraiesti la muzeul de cinema si televiziune de la Berlin pentru ca au inclusiv un sistem cu ecrane si cu holograme. Ai impresia ca intri acolo si auzi toate indicatiile si toate comentariile. Ar fi fost pe nemteste, deci practic ar fi trebuit sa invat si nemteste. Sau poate cineva imi dubla, eu stiu… Poate pe lumea cealalta o sa imi dubleze si mie cineva. Eu asa sper, ca pe lumea cealalta ne intoarcem in timp si atunci o sa fiu rasplatita.

15

Instaglam: Ce va mai pasioneaza in afara de filme?

Irina Margareta Nistor: Teatrul. De fapt, cred ca muzica simfonica ar fi pe primul loc. Si pisicile imi plac foarte tare. Si cateii, nu pot sa spun ca nu. Dar, categoric, muzica clasica. Spre deosebire de cea moderna pe care nu o inteleg, iar pe cea populara, deloc.

Instaglam: Un compozitor preferat?

Irina Margareta Nistor: Compozitorul meu preferat cred ca este Ceaikovski. Stiu ca o sa vi se para usurel, dar asta este. Anul asta la Festivalul Enescu va fi mult Mahler. Exista si un film despre Mahler si poate cineva o sa se gandeasca sa il aduca, cu ocazia asta.

Instaglam: Daca s-ar face un film despre viata dumneavoastra, cum s-ar numi, cine v-ar placea sa adapteze scenariul, cine v-ar face costumele si ce coloana sonora ati alege?

Irina Margareta Nistor: Cred ca i-as spune Jobenul cinematografic pentru ca jobenul este un cuvant care vine din familia noastra. Din joben se intampla magie, din magie se intampla film si de acolo ies foarte multe, mai putin iepurii care imi displac. Si circul, dupa care nu ma omor. E un titlu de lucru, stii cum e. Trebuie un scenarist mai blând,pentru ca cel care de obicei este doctorul de scenarii, Razvan Radulescu, un stralucit scenarist de altfel, are o placere de a strecura replici buruienoase si nu vad ce ar putea sa faca cu mine, eu neinjurand. Cred ca ar fi foarte frustrat de treaba asta. Deci trebuie sa cautam pe cineva care sa se ocupe de asta. Poate Lia Bugnar. Imi place foarte mult cum scrie si cred ca ar functiona.

Niculescu as vrea sa faca decorul si atunci Veronica Petrovici care este nevasta lui ai face costumele. Sunt cei care lucreaza de obicei cu Nae Caranfil. Sunt o fana a ceea ce face Nae de obicei, Nae fiind fiul lui Tudor Caranfil cu care merg pe la festivaluri si ne impartasim comentariile de dupa vizionari. Coloana sonora ar face-o Petru Margineanu. Existenta mea este in egala masura, nu stiu daca neaparat romantica, dar este o existenta care, avand foarte mult film in ea, este cinematografica si se ia la un moment dat. Nu as putea spune ca se ia ca raia, dar oricum…

7

Instaglam: Aveti un regret profesional?

Irina Margareta Nistor: Nu imi dau seama daca am. Trage Miruna Berescu de mine sa fac un scurtmetraj. Mi se pare riscant.

Instaglam: Spuneti-mi o tanara speranta romaneasca in care simtiti o anumita sclipire, simtiti ca poate mai mult, sau din care vom vedea mai mult?

Irina Margareta Nistor: Cred ca Daniel Sandu. Acum lucreaza la un prim lungmetraj.

Instaglam: Sunteti de acord cu curentul conform caruia orice pelicula trebuie sa aiba o morala si un mesaj?

Irina Margareta Nistor: Nu. Asta cu mesajul e cum zicea Hitchcock: sa te duci la posta sa il dai daca vrei. Comunistii aveau chestia asta. Daca voiau sa tranteasca un film spuneau ca nu are mesaj, nu aveau nevoie de alta explicatie. Exista filme, chiar acum de curand am vazut la Berlin unde tocmai aparuse un regizor si spunea “stiu ca o sa comentati de ce s-a terminat asa si de ce unul dintre personaje este omorat si nu imi pare rau ca e omorat si ca este imoral sau cum vreti sa ii ziceti”. Nu. Nu are nicio legatura. Dupa parerea mea, un film trebuie sa aiba suflet. Sa poata sa te faca sa uiti in alea doua ore si ca esti la cinema, sa intri cu totul in ecran sa nu ramai in scaun. Cata vreme ai ramas in scaun si simti scaunul ala, eventual sa simti ca este unul incomod, inseamna ca filmul nu poate. Altfel, te-ar fura si poti sa stai si pe o banca fara spatar si nu mai conteaza. E o fascinatie greu de definit si de obtinut.

Instaglam: Ce parere aveti despre filmul momentului, 50 shades of Grey…

Irina Margareta Nistor: Publicul de data asta s-a lasat usor de pacalit. In modul cel mai josnic cu putinta din partea celor care l-au pacalit, pentru ca este o pacaleala ordinara, dupa parerea mea,si mi-as fi dorit foarte tare sa existe un avocat suficient de abil, care sa ii faca sa plateasca inapoi biletele. Atunci cand nu iti place ceva, chiar si la un restaurant, poti sa faci scandal si sa nu platesti nota de exemplu, tot asa cand nu esti multumit sau nu iti place un serviciu sau un obiect il duci inapoi daca nu iti convine. Si as fi vrut sa existe un avocat suficient de destept sa ii puna sa dea banii inapoi. Si a doua oara nu ar mai fi indraznit treaba asta, pentru ca ei si-au dat seama de la inceput ca au gresit castingul, pentru ca nici nu realizez cum au putut sa faca o asemenea balta. Au sesizat ca nu au cum sa il vanda altfel, l-au tinut luni de zile, ca nu l-au scos, puteau sa il scoata oricand, nu neaparat de Ziua Indragostitilor, stiau ca atunci lumea va lua bilete la cinema si o floare, o bomboana, ca in desenele animate cand vine Donald cu cutia de bomboane, si au construit totul in jurul unei nevoi. Au avut grija sa-si indeparteze orice alt film care ar fi putut sa faca concurenta pe weekendul respectiv si este un film foarte prost. Si facut cu oameni prosti Pentru ca am vazut-o pe Dakota pe covorul rosu cu mama aferenta care nici nu era o lumina, apropos de ce ma intreaba toata lumea de ce nu mai sunt actorii care erau altadata. Pai, uite, acolo aveai cel mai bun exemplu: bunica este Tippi Hedren, cea din Marnie si din Pasarile, iata distanta intre una si alta, e o distanta ca de la cer la pamant. Cu un casting mai bun, nu stiu daca ar fi fost salvat filmul, dar in niciun caz nu ar fi putut sa fie atat de prost pe cat a fost .

Instaglam: Pe cine ati fi vazut in rolurile respective?

Irina Margareta Nistor: S-au gandit mult mai bine cu atatia ani in urma cand au facut Pretty Woman care era mai mult sau mai putin aceeasi poveste. Dar au luat un Richard Gere si o Julia Roberts,nu subproduse. Ea are un sarm extraordinar, il poti vedea oricand, este un film usurel, dar este cu totul altceva. Pe cand astia doi erau doua subproduse. In primul rand pentru ca niciunul dintre ei nu era propriu zis un actor. Amandoi veneau din cu totul alta lume. Sigur ca exista si manechine care fac o stralucita cariera, sigur ca asa si Audrey Hepburn a fost la fel, dar unde am ajuns…

Instaglam: Hitchcock sau Almodovar?

Irina Margareta Nistor: Hitchcock.

Instaglam: Belle du Jour (cu Catherine Deneuve) sau Nymphomaniac?

Irina Margareta Nistor: Nici una. Dar oricum Belle du Jour e mult mai putin explicit si mai subtil.

Instaglam: Benedict Cumberbatch sau Tom Hiddleston?

Irina Margareta Nistor: Cumberbatch stiu ca are un success nebun. Mi-l explic foarte greu si pe Cumberbatch. Iar din Sherlock Holmes a facut asa un fel de bataie de joc pe care o accept foarte greu. Exista niste personaje de care este bine sa nu te atingi, nu faci misto de ele pentru ca nu e cazul. Deci niciunul. Pe Tom Hiddleston nu il stiu si pe celalalt nu l-as alege.

Apropo de Sherlock Holmes, au facut un film minunat, Mr. Holmes se cheama, despre un Holmes ajuns la batranete, care este absolut extraordinar, cu Ian McKellen. Daca mi-l puneai pe Ian McKellen,ti-l luam.

.

Fotografii si filmari realizate cu echipament oferit de F64.

NU EXISTA COMENTARII

Lasa un comentariu