Friganele la microunde – senzatii dulci la cana

Friganele la microunde – senzatii dulci la cana

In ultima vreme ma lovesc nas in browser cu felurite chestii bune de mancat preparate in cani si direct la microunde. Si daca am ratat inca ocazia sa-mi fac o prajitura rapida de ciocolata in 3-4 minute la microunde, n-am ratat insa sa-mi fac un soi de mic dejun tot așa – rapid, intr-o cana si la cuptorul cu microunde.

Am decis sa fac friganele sau french toast sau paine-n ou, cum le zicea mama cand eram eu mica. Painea data prin ou si lapte si nitel zahar este magie curata!

SAMSUNG CSC

 

Pentru friganelele acestea rapide am folosit doua felii de paine, le-am rupt in bucati marunte, am adaugat un ou, 4-5 linguri de lapte, 2 linguri de zahar si un praf de scortisoara. Mare reteta nu e, asa incat iat-o toata cata este: am pus bucatile de paine intr-o cana, separat am batut oul cu laptele si zahar, am pus si praful de scortisoara si tot amestecul l-am turnat intr-o cana. Am si-apasat cu o furculita painea ca sa fiu sigura ca a absorbit bine amestecul de ou.

SAMSUNG CSC

 

Si-apoi am dat treaba la microunde, la 800 W, pentru un minut, continuand cu alte intervale de cate 10 secunde, intre care mi-am amestecat friganelele ca sa ma asigur ca sunt bine facute si nu mi-a ramas la fundul canii ou crud. Le poti servi asa, simple, dar si cu o mana de fructe tocate si-o lingura de miere deasupra, dacă e sa ma intrebi pe mine.

SAMSUNG CSC

NU EXISTA COMENTARII

Lasa un comentariu