Experiment Social Romania, o emisiune pentru o societate normala

Experiment Social Romania, o emisiune pentru o societate normala

Catalin Palavescu are 28 de ani si este regizor de film. Pana de curand a lucrat intr-o televiziune de stiri, iar in prezent se ocupa doar de proiectele personale – casa de productie PacPac StudioS si ONG-ul Social Art. Catalin spune ca isi doreste sa traiasca intr-o tara competitiva, in care cetatenilor li se respecta munca si drepturile, acesta fiind motivul pentru care si-a propus sa incerce sa miste lucrurile.
Proiectul “Experiment Social Romania” s-a nascut din initiativa lui Catalin Palavescu, este finantat din resurse proprii si are in spate o echipa formata din actori profesionisti, psihologi si sociologi.  Ca rezultat final, Catalin si-ar dori o emisiune cu un format asemanator show-ului american din reteaua ABC – “What would you do”?

palavescu
“Ne-am intrebat cum ar reactiona romanii cand sunt martorii unor situaţii neobişnuite, de ex. rapiri de persoane în plină stradă, violenţă fizică îndreptată impotriva femeilor, aruncatul gunoiului pe jos sau talhării “la drumul mare”. Ne place sa credem ca nu toti romanii sunt nepasatori, ignoranti sau lipsiti de curaj. Vrem ca ceilalti sa vada ca exista si calitati care trebuie apreciate, sau din contra, dezaprobate. Ne-am dori ca privitorii să actioneze corespunzator cand si daca va fi cazul.
A nu se intelege ca ii judecam pe cei care, din diverse motive, aleg sa nu faca nimic cand se intalnesc cu unul dintre cazurile enumerate mai sus. Lasam publicul sa-si formeze propriile opini.

Unul dintre scopurile emisiunii noastre este sa semnalam faptul ca poate fi periculos sa adoptam o atitudine defensiva, ignoranta, napasatoare cand se petrec lucruri negative in jurul nostru. Sigur ca nimeni nu pretinde ca trebuie sa ne trasformam in niste eroi de tip Superman, sa prindem hotii sau sa facem singuri dreptate dar in anumite cazuri cu un simplu apel la politie s-ar putea sa contribuim chiar si la salvarea unei vieti omenesti. Emisiunea este impartita in 10 episoade care vor fi publicate, rand pe rand, cu o frecventa saptamanala, in fiecare zi de marti pe platforma realitatea.net.”, spune Catalin Palavescu.

Primul episod al emisiunii trateaza violenta conjugala si pleaca de la premisa ca din aceasta cauza au murit aproximativ 800 de femei in perioada 2004-2011, potrivit Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Mai mult, in Romania, o femeie este batuta la fiecare 30 de secunde, iar intre 2010 si 2012 au avut loc peste 65.000 de cazuri de violenta conjugala.

 

NU EXISTA COMENTARII

Lasa un comentariu