Cum sa reactionezi cand copiii iau note mici

Cum sa reactionezi cand copiii iau note mici

Nimeni nu e perfect. Si noi ne-am intors in copilarie acasa cu carnetul de note adanc ascuns in ghiozdan dupa ce l-am botezat cu cate o nota proasta sau un calificativ mic. Nu ne era teama de medii pe atunci, ci de rusinea de ale spune parintilor ca nu suntem olimpici chiar la toate materiile.

.

Si trebuia sa trecem de momentul dificil in care ii spuneam intai parintelui mai intelegator sperand ca el ne va ajuta sa nu simtim asupra noastra privirea dezamagita a celuilalt. Si mereu ne-am fi dorit ca parintii nostri sa reactioneze altfel, nu? Cu totii gresim.
.

Iata cateva sfaturi pentru parintii cu asteptari uriase de la copiii lor, sfaturi care sa va ajute sa nu puneti prea multa presiune pe cei mici si sa ii ajutati sa devina din ce in ce mai buni.
.

Primul pas pe care trebuie sa il faceti atunci cand copilul vostru ia note sau calificative (atentie, la plural) este sa discutati cu profesorul. Care sunt motivele pentru care copilul nu reuseste sa treaca de un nivel mediu la o materie anume? Nu intelege materia, nu ii place, nu isi face temele? Este important sa aflati de ce anume notele sale sunt mici inainte de a lua decizii pentru a remedia situatia.
.

Al doilea pas este sa vorbiti cu copiii vostri. Incercati sa aflati de ce anume notele lui la o materie sunt mai proaste decat altele, poate matematica nu este la fel de atractiva pentru el cum este limba romana sau limba engleza, poate ca metoda folosita la clasa lui ii este neclara, poate a memora prea mult nu este punctul lui forte, poate are probleme de concentrare in timpul lucrarilor de control. Incurajati-l povestindu-i despre momentele in care si voi ati luat note slabe si cum ati remediat problema pentru a-l face sa fie complet sincer cu voi. Nu excludeti si varianta in care toti colegii lui au aceleasi note la o materie si pur si simplu este vorba de un profesor foarte exigent.
.

Acceptati ca nu oricine este bun la toate. Sunt foarte putini copiii care iau note foarte bune la toate materiile si au rezultate excelente la unele dintre ele. Majoritatea elevilor au cateva materii la care sunt foarte buni si cateva carora nu le aloca atentia cuvenita pentru ca nu ii pasioneaza, nu sunt buni la ele si nu se descurca. Nu este o tragedie, este un lucru firesc si nu trebuie sa fiti dezamagiti. Din contra. Daca veti pune presiune pe copilul vostru sa fie primul din clasa lui la toate materiile il veti speria, il veti face nesigur si va ajunge sa nu aiba incredere in fortele sale proprii.

learn_note_sign

NU EXISTA COMENTARII

Lasa un comentariu